Viceprimarul municipiului Sibiu Corina Bokor a declarat că s-a înscris în PSD şi a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al Forumului Democrat al Germanilor (FDG) Sibiu.
Totuși, ea susține că a rămas membră în cadrul Forumului.
„Mi-am dat demisia din consiliul de conducere al FDG Sibiu. Statutul prevede că poţi fi membru şi în alt partid, dar nu poţi să faci parte din consiliul director. Am fost vicepreşedinte la FDG Sibiu. Sunt în continuare membru şi doresc să rămân membru. Aşa cum a fost şi domnul preşedinte Iohannis”, a precizat Corina Bokor.
În 2013, primarul de atunci al Sibiului, Klaus Iohannis, a devenit membru PNL în timp ce era preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR). După ce a devenit membru PNL, Klaus Iohannis nu a demisionat din funcţia de primar al Sibiului.
La rândul ei, și Corina Bokor a anunţat că nu demisionează din funcţia de viceprimar al municipiului Sibiu.
„Este o onoare pentru mine să mă alătur unei echipe foarte dinamice şi dornice să dezvolte Sibiul! Am fost şi sunt o persoană implicată. Am văzut aceeaşi implicare şi la colegii social-democraţi şi de aceea am decis să mă alătur tinerei echipe a PSD Sibiu.
În cei 12 ani în care am fost consilier local şi viceprimar al municipiului Sibiu, am muncit şi mi-am dat toată silinţa pentru a realiza proiecte importante pentru sibieni.
Doresc să-mi împărtăşesc experienţa cu colegii social-democraţi, să pun la dispoziţia echipei din care fac parte toată experienţa dobândită în cariera mea, astfel încât să-mi duc proiectele la bun sfârşit şi să realizăm împreună noi proiecte, pe care sibienii le aşteaptă de la aleşii locali”, a afirmat viceprimarul Corina Bokor, într-o postare pe pagina de socializare a liderului PSD Sibiu, Bogdan Trif.
Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook, Bogdan Trif, deputat PSD și lider al organizației Sibiu, a făcut anunţul „transferului” Corinei Bokor.
„Viceprimarul Sibiului Corina Bokor se alătură echipei PSD.
Mă bucur că doamna viceprimar a ales să se alăture echipei noastre! Împreună, vom deveni mai puternici, iar experienţa sa în administraţia publică locală cu siguranţă va fi folosită în beneficiul sibienilor, de către echipa social-democrată”, a spus Bogdan Trif.
În urmă cu câteva zile, FDGR şi-a lansat candidaţii pentru alegerile locale.
Astfel, primarul Sibiului, Astrid Fodor, aflată în funcţie din 2014, va candida pentru un nou mandat din partea FDGR.
Pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, din partea FDGR va candida Paul Kuttesch, care în prezent este consilier local al municipiului Sibiu.